Cam de toate

decembrie 9, 2009 alezandra

Tocmai am terminat de citit un articol despre cum sa iti targetezi blogul, daca esti incepator, scris de Cabral. Fain baiat negrutzu`. Adica reies din cuvintele lui o sumedenie de trasaturi, demne de lauda. Si il laud si il apreciez pentru ce face pentru toata lumea, pentru toate clasele sociale, pentru absolut toate categoriile de oameni. Dar nu o sa scriu pentru a va arata cat de tare m-a impresionat Cabral, nici macar nu am pentru cine sa scriu. Si nici un subiect bine definit nu am. Am prea multe idei, si nu stiu cu care sa incep. Cu ce ar trebui sa incep? Cu faptul ca lucrez intr-un weed shop si sunt uimita de clientela vasta si numeroasa pe care o am? Ca e vorba DOAR de tineri? Sau ca am o pasiune pentru make-up? Poate despre rautatea oamenilor? Habar n-am…

Cert este ca in momentul asta nu pot dezvolta una din ideile pe care le am. Si am MUULTE. La ce ma pricep cel mai bine? Nu stiu… sunt mai multe lucruri la care ma pricep. De exemplu, la make-up. La desen. (cine mai stie ce artista zace in mine si eu nu o scot la iveala?)  Odata jucam bine handbal si volei. Acum nu mai stiu cat randament mai dau intr-o echipa, nu am mai jucat de mult. Am visat si eu sa fiu o sportiva renumita, mai precis o handbalista, sa ma vada mama, tata, bunicii, cateii si pisicile la teveu, sa fie mandri de mine cu totii. Dar nu se poate. Un accident tampit m-a scutit de “povara” acestui vis. Asa ca am lasat-o balta. Am vrut sa fac niste cursuri de calificare, de make-up artist. Dar de ce nu le-am facut nu stiu nici acum. Probabil o sa le fac. Nu imi lipseste nimic, in afara de vointa. Am un chef tampit sa-mi fie lene, sa nu mai fiu “in priza” mereu, sa alerg de colo colo, mai ceva ca o albinuta dupa polen. O sa-mi treaca… sunt sigura!

Am scris mai sus ca lucrez intr-un weed shop. O sa intru in amanunte si nu ca sa descriu locul meu de munca, ci comportamentul clientilor. Pe asta o sa ma axez.

De la inceput trebuie sa spun ca nu sunt consumatoare. Deci nu as vrea  sa ma condamne cineva ca lucrez intr-un mediu de genul asta. Pe langa facultate, mai si lucrez. Si mi se pare foarte ok chestia asta.  Am un dar special sa ma abat de la ceea ce vreau sa zic. Ziceam ca sunt uimita de cat de tineri si cat de fideli sunt unii clienti. Si ma strange in spate cand vad ca intra pe usa fete. Fete de alea frumoase, radioase, cu luminitele alea de tinerete si de primavara in ochi. Fetele acelea mereu invidiate pentru frumusetea lor. Ei da, de asa natura am eu cliente. Si imi pare groaznic de rau pentru ele, pentru frumusetea lor, pentru tineretea lor, pentru parinti, care se incred orbeste in odorurile lor. Stand de vorba cu una dintre ele, am ramas impresionata de cat de isteata este (nu de alta, dar aveam o parere total gresita despre ea; parea genul ala de fata tampitica, o curvulita frumoasa care rade prosteste). Si m-am inselat groaznic de tare. Tipa e chiar desteapta. Si serioasa. Doar ca e pacat ca nu isi valorifica, calitatile (scuzat cacofonia). O sa ii zic D. D ar fi trebuit sa fie in anul 3 de facultate, si este abia in anul I. La intrebarea “de ce?!?” raspunsul a venit foarte repede, cu vocea usor scazuta: “am nevoie de bani pentru altceva“. La naiba, ca nu-s asa de scumpe produsele… si banii nu sunt o problema in cazul ei, dar de ce sa renunte la viitor in favoarea prietenului, a bauturii pentru prieten si a altor produse? Asta nu inteleg… Ultima data cand am vazut-o arata foarte rau, dar in ciuda ochilor rosii si de la plans si de la prafuri, tot mi-a zambit cu toata fata. Si mi-a adus si o ciocolata calda. Zicea ca pleaca la facultate si ca abia asteapta sa ajunga acolo, ca o sa gaseasca si “de aia buna” (la expresia asta o sa revin mai tarziu). Eram absolut sigura ca mai consuma si altceva. Asta este despre D.

Altele prizeaza prea mult, si ma suna disperate, in afara programului, sa le dau ceva sa se linisteasca. Se balbaie de la drog, plang ca trebuie sa ajunga acasa si le vad parintii asa, se roaga la mine ca la o icoana. De la un cacat de “sare de baie cu aroma de FRUCTE DE MARE” (asa scrie pe plic, asa zic si eu ) se intampla toate astea. Unii fura bani din portmoneele parintilor, altii cer pe datorie, altii pe jumate de datorie. Ma simt ca un dealer de droguri, in adevaratul sens al cuvantului drog, doar ca tot ce vand eu este legal. Dar la fel de nociv. Si dependenta psihica nu intarzie sa apara.

Au venit la shop tot felul de oameni. Barbati, copii de 14 ani, fete, rockeri, manelisti, doamne disperate ca au gasit carti de vizita de la shop in buzunarul de la haina copilului, etc. Chiar si prieteni de-ai mei,de la care nu m-am asteptat. Doar ca intr-o zi, unul din cei mai fideli clienti m-a intrebat daca am “de aia buna” (aia buna fiind marfa adevarata, ilegala). La raspunsul meu negativ, el a mai pus o intrebare: “si nu vrei?”

In secunda urmatoare l-am invitat sa se aseze. Si nu pentru ca eram interesata de oferta, ci de curajul lui de a face “comert” in plina strada, si mai ales de consumatori. M-a lamurit foarte repede. Nu el vinde, si consumatori sunt foarte multi. Mult mai multi decat sunt la shop. Asta ma ingrijoreaza, in primul rand pentru ca tineri mai tineri ca mine se autodistrug, si in al doilea rand pentru ca sunt platita la procent…si imi scade salariul.

Dar pana sa ii pese cuiva de salariul meu, sau de cati consumatori de droguri fura, omoara sau se omoara pentru droguri, o sa mai treaca ceva timp. Reactia oamenilor care, atunci cand se uita la stiri si vad cum unul din acesti tipi ucid sau se sinucid pentru o doza, este de a se “tz-tz-i”  in fata televizorului. Si atat…

Entry Filed under: Weed Shop

Un comentariu Add your own

• 1. Mr WordPress  |  decembrie 9, 2009 la 18:14

  Hi, this is a comment.
  To delete a comment, just log in, and view the posts’ comments, there you will have the option to edit or delete them.

  Răspunde

Trackback this post  |  Subscribe to comments via RSS Feed