Craciunul copilariei mele

decembrie 19, 2009 alezandra

Incep pregatirile pentru Craciun. In fiecare casa trebuie sa existe cate un copil entuziasmat de bradutul impodobit, de ornamentele de pe usi si de la geamuri, sau de coltul special amenajat si aranjat pentru mult asteptatul Craciun.

Ei bine, in casa noastra, eu sunt copilul. Am pus atat de mult suflet cand am impodobit bradul, ca acum nu pot sa imi iau ochii de la el. Ma minunez de frumusetea fiecarui glob, a fiecarei ghirlande si stelute, de fiecare luminita a instalatiei. Iar mosul si omul de zapada de sub bradut sunt mai mult decat perfecti.

Anul acesta am vrut un brad clasic, colorat, stralucitor, incarcat de ornamente. Am vrut sa imi aduc aminte de copilaria mea, de cand il asteptam pe tata sa vina cu bradul acasa, sa ii taiem crengile care ii stricau aspectul. Cele doua zile in care lasam bradul sa se usuce mi se pareau interminabile.

Dar cand il impodobeam….cata fericire era. Trebuia sa il impodobim cu totii, fiecare sa puna macar un glob. Era lege. Cum mai stateam serile si ma uitam la luminitile de la instalatie…cateodata singura, alteori cu unul din parinti. Si Ana, sora mea, parca acum o vad, cu niste ochi mari, albastri, cat era ea de fascinata in fiecare an de bradutul nostru. In fiecare seara pandeam, speram sa vina mosul mai repede, sa ne primim cadourile mult dorite.

Altfel simteam Craciunul atunci. Pe atunci, furam saratele din debara, cu pumnii. Furam si cornulete cu magiun, dar mai greu, ca erau pline de zahar pudra si umpleam casa de praful acela alb.

Doamne, cum mai tipa mama ca nu avem rabdare pana de sarbatori. Cu jumate de gura radea, cu cealalta se prefacea suparata. Dar mai lua si ea, doar ca pe ea nu o prindea nimeni, si nici nu o dojenea. In fiecare an, ascundea in alte locuri prajiturelele, si in fiecare an le gaseam. Si mereu mancam jumatate din cantitatea initiala a prajiturilor, pana la sarbatori.

Aveam o gramada de invitati, primeam ciocolatele de la fiecare. Atunci ma imbia mama sa mananc saratele si cornulete, dar nu imi mai trebuiau. Erau mai bune mancate pe ascuns. Si la colinda multi banuti mai faceam. Mie mi se pareau o avere pe atunci. Incercam sa ii strang, sa imi cumpar ce vroiam eu, mai incolo, dar niciodata nu ii mai aveam cand vedeam ceva frumos. Pentru ca imi cumparam in fiecare zi, dulciuri. Si era plin bradul cu bomboane si cu ciocolata. Pe atunci se puneau bomboane si ciocolata in pom. Pe atunci sarbatoarea Craciunului abia devenea una comerciala. Acum este foarte putin spirituala, nu de tot, asa cum ar trebui sa fie.

Dar fiecare Craciun este special. La fiecare dintre noi vine Mos Craciun, chiar daca ne daruieste doar un gand bun.

Sarbatori Fericite tuturor!